Ludogoreț Razgrad, echipa la care evoluează românii Andrei Prepeliță, Claudiu Keșeru și Cosmin Moți, a câștigat, miercuri, scor 4-1, meciul jucat pe teren propriu cu Pirin Blagoevgrad, în etapa a 33-a din prima ligă bulgară și a cucerit al cincilea titlul de campioană consecutiv.
Toți cei trei români au fost titulari și integraliști pentru formația antrenată de Giorgi Dermendzhiev. Mai mult decăt atât, toți trei au reușit să și marcheze. Un gol la fiecare zece minute. Andrei Prepeliță a deschis scorul, în minutul 11, cu primul său gol de la transferul în Bulgaria. Fostul mijlocaș al Stelei a profitat de neatenția fundașilor adverși și a împins mingea în poartă din apropiere, după un șut de la marginea careului al căpitanului Dyakov.
Claudiu Keșeru și Cosmin Moți au continuat recitalul românilor din Bulgaria. Fostul golgheter stelist a marcat, în minutul 21, după o combinație în trei jucători la marginea careului lui Pirin și a ajuns la golul cu numărul 14 din acest sezon în Bulgaria. Moți a înscris, la rândul său, în minutul 31, cu o lovitură de cap, din marginea careului de șase metri, după o centrare din partea stângă a lui Natanael. Ultimul gol al lui Ludogoreț a fost marcat de brazilianului Wanderson în minutul 45.
După acestă victorie, Ludogoreț a acumulat 67 de puncte, cu 14 mai mult decăt următoarea clasată, Levski Sofia, și a câștigat titlul de campioană a Bulgariei pentru al cincilea an consecutiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER